În fotbalul românesc se poate întîmpla orice, șefii de la Federație și de la Ligă retrogradează și desființează echipe după bunul plac, patronii aleargă cu valizele de bani pentru adversari, iar arbitrii sunt „corectați” pentru greșeli cu pumni și picioare de jucători și chiar oficiali. În județul nostru s-a întâmplat zilele trecute o fază de Dosarele X: meciul din Liga a V-a seria Centru 2 dintre Viitorul Cireşu şi AS Colibaşi nu s-a putut disputa pe terenul primeia. Motivul este unul uluitor gazonul fusese arat. Probabil că sosirea primăverii, dar și amenințarea unei crize alimentare au determinat ca suprafața de joc să fie utilizată cât mai eficient. Meciul s-a desfăşurat la Călinești, dar oficialii de la Viitorul, formație care plătea chirie pentru stadion caută vinovați. Au fost depuse plângeri la Poliție, iar toți ochii se îndreaptă către delegatul unei alte formații care s-a desființat cu ceva timp în urmă din Cireșu. Este posibil ca omul să se fi răzbunat de ciudă că echipa sa nu mai există.
Nu este primul caz de acest gen
În decursul istoriei se pare că a mai existat un caz hilar în fotbalul argeșean. Președintele AJF Cornel Sorescu a rememorat acea poveste. „Noi nu avem ce măsuri să luăm în acest sens. Din câte am înțeles acel teren este în administrarea celor de la Apele Române. Până la urmă s-a rezolvat situația, iar meciul s-a jucat la Călinești. Cireșu avea două echipe până nu demult în eșaloanele inferioare, iar acum este acuzat un băiat care era delegatul celei care s-a desființat. Oricum Poliția își va face treaba. S-a mai întâmplat o astfel de situație în urmă cu mai mult timp, cred că acum 30- 40 de ani, pe vremea când Petrochimistul evolua pe terenul din Prundu. Un delegat de la echipă nemulțumit de faptul că a fost dat afară de la club a tăiat barele de la porți. A fost o întreagă peripeție deoarece au trebuit să reprogrameze jocul de la acea dată.”, a spus Cornel Sorescu, președintele AJF Argeș.



