Saga decăderii clubului FC Argeș pare fără sfârșit… Managementul familiei Penescu a fost dezastruos, în timp ce autoritățile locale, în frunte cu Nicolescu și cu Pendiuc ,,ajută’’ echipa doar la nivel de discurs. Cu toate acestea, nu puțini oameni de afaceri s-au arătat dispuși să vină alături de FC Argeș, dar cu o condiție: primăria să pună la dispoziția echipei absolut toată baza materială din Trivale. Deocamdată, singura certitudine este că actul prin care FC Argeș a trecut din proprietatea primăriei în cea a grupului de firme PIC a fost ,,pierdut’’, conform unor declarații din interiorul instituției.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNȚCD Pitești, Gheorghe Dinescu, care deține și funcția de consilier local, a prezentat o serie de SMS-uri trimise primarului Tudor Pendiuc, prin care l-a anunțat că există un investitor interesat de FC Argeș. ,,Mi-a răspuns, acum o săptămână, că este în China și că vom rezolva cu întâlnirea după ce se întoarce. Stabilisem întâlnirea dintre primar și investitor pentru luni. Deși i-am trimis primarului nu știu câte SMS-uri și l-am sunat de nu știu câte ori, nu a mai răspuns… Practic, am venit cu un investitor serios pentru FC Argeș, dar Pendiuc a refuzat să-l primească,’’ a declarat Dinescu.