Liviu Dragnea a reușit să câștige încă o bătălie, de data aceasta în fața opozanților din propriul partid. Doar opt membri ai Comitetului Executiv ai PSD au votat împotriva sa. Astfel, rebelii au înregistrat o înfrângere usturătoare, dar își vor păstra funcțile pe care le dețin în acest moment. Dragnea a refuzat chiar supunerea la vot a retragerii sprijinului politic pentru primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
În acest context trezorierul patidului, Mircea Drăghici își exprimă, încă o dată, încrederea că animozitățile vor înceta și că PSD va putea să își pună în aplicare programul de guvernare cu care a câștigat ultimele alegeri. “Am depășit una dintre cele mai grele etape din viața partidului. Sper ca, după votul de astăzi, după discuțiile din ședința Comitetului Executiv Național, atacurile din interiorul partidului să înceteze. Eu știu ce este dialogul, nu complotul, nu ura, nu boicotul. Deciziile care s-au luat până în acest moment în PSD s-au luat cu acordul tuturor factorilor decizionali. Așa cum am văzut în Comitetul Executiv de astăzi, există o largă majoritate care își dorește stabilitate, cu Liviu Dragnea în fruntea partidului. Trebuie să înțelegem că unitatea partidului este cea mai importantă. Acest moment este unul foarte sensibil, pentru că deciziile de astăzi vor influența România de mâine. Dacă noi cedăm, tot acest război se va transforma în victoria statului paralel. Sunt convins că liderii PSD vor lua cele mai înțelepte decizii pentru a putea continua și pentru a ne putea duce la bun sfârșit programul de guvernare. Un program de guvernare cu rezultate care sunt recunoscute până și de presa cu o politică redacțională de dreapta. Dumnezeu sa ne ajute!”, a postat secretarul Camerei Deputaților pe pagina sa de socializare.