În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație a avut loc în Pitești, în zona Metro. O dubiță care circula regulamentar a fost acroșată de un TIR, al cărui șofer nu a semnalizat corect schimbarea direcției de mers. Șoferul dubiței, împreună cu fiul său de opt ani, pasager al mașinii, au fost duși de urgență la Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu două ambulanțe SMURD, ambii prezentând numeroase traumatisme.
Grav accident de circulație lângă Metro
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


