România se târăște de două luni într-un interimat prelungit, iar ceea ce ar trebui să fie o excepție a devenit regulă. În lipsa unui acord politic între marile partide, în culise prinde contur o variantă care spune totul despre criza actuală: guvernul-tampon.
Nu este o soluție de forță, nu este un proiect de țară și cu siguranță nu este un semn de maturitate politică. Este, mai degrabă, o improvizație – o plasă de siguranță aruncată peste un sistem incapabil să-și gestioneze propriile orgolii.
Conceptul, discutat tot mai intens în ultimele zile, presupune instalarea unui executiv cu durată limitată, format din figuri independente, care să țină statul pe linia de plutire până când PSD și PNL reușesc – dacă vor reuși – să ajungă la un acord.
Analistul politic Alexandru Coita vede în această formulă o soluție de compromis, deja testată, dar ratată la momentul oportun. Prima încercare, prin nominalizarea lui Eugen Tomac, a fost gândită exact în această logică: un premier neutru, capabil să tempereze conflictul dintre partide și să deblocheze instituțiile. Numai că timpul pierdut și calculele politice au aruncat țara într-un blocaj și mai adânc.
În esență, guvernul-tampon nu rezolvă problema de fond. Nu creează majorități, nu oferă stabilitate pe termen lung și nu are forța politică de a impune reforme majore. Este, în cel mai bun caz, o soluție de moment pentru bifarea unor obiective urgente – de la jaloanele din PNRR până la angajamentele externe precum aderarea la OCDE.
Dar tocmai aici apare marea întrebare: cum a ajuns România să depindă de soluții provizorii pentru a funcționa?
Răspunsul ține de incapacitatea cronică a partidelor de a depăși logica de campanie chiar și atunci când sunt la guvernare. În locul unei viziuni economice și sociale coerente, scena politică este dominată de calcule mărunte, orgolii și blocaje artificiale.
În acest context, un guvern independent devine, paradoxal, singura variantă realistă. Nu pentru că ar fi dorit, ci pentru că alternativa – haosul administrativ – este și mai costisitoare.
„Nu este o soluție ideală, dar este mai bine decât nimic”, sintetizează Alexandru Coita realitatea unui moment politic în care „nimic” începe să pară tot mai aproape.
România nu mai caută soluții bune. Caută, pur și simplu, o ieșire din impas.
Sursa: Ziare.com
