Într-o atmosferă care amintea cu succes de plenarele CC al PCR, a fost învestit în funcția de prefect Mihai Oprescu, fostul șef al Inspectoratului Teritorial în Muncă Argeș și soț al deputatei Simona Bucura Oprescu.
Sala a fost plină de deputați, senatori, primari, membri PSD, consilieri de toate felurile, etc. L-am zărit chiar și pe senatorul Iulian Cristache, actualmente trecut la UNPR de la PP-DD, pe deputatul Cătălin Rădulescu, strecurându-se discret prin mulțime, chiar și pe fostul „general” Gabriel Bratu, stând foarte liniștit alături de social-democrați.
Momentul a fost supravegheat cu atenție de către vicepremierul Daniel Constantin, președintele interimar CJ Argeș, Florin Tecău, primarul Tudor Pendiuc și fostul prefect Cristian Soare, le prezidiu.
Din câte se știe, acesta din urmă nu va muri de foame, ci va avea asigurat un post de inspector guvernamental. Adică, va controla prefecturile din subordine. Cu un discurs sec și fără prea multe pretenții, politicienii au dat cuvântul și au promis că vor face totul, ca de obicei.
Primarul Pendiuc a pomenit ceva chiar și o schimbare, dar credem că nimeni nu l-a mai luat în seamă. Cum să crezi că e cineva capabil de vreo schimbare, când el are aceeași freză de 27 ani?! S-a aplaudat, s-a jurat, a fost lume multă. Noul prefect a fost ales. Dar, și mâine, e o nouă zi.








