Deși cu toții știm că A FURA e ilegal, pentru unii se pare că astfel de acțiuni sunt ceva normal.
O astfel de explicație există și în cazul ultimilor furăcioși vizitați în această dimineață de către reprezentanții Jandarmeriei din Argeș. Acțiunea a fost în colaborare cu S.C. DISTRIBUȚIE OLTENIA și a avut ca scop depistarea celor care sunt branșați ilegal la rețelele electrice ale localităților în care stau dar totodată și prevenirea unor noi acte de acest gen. Acțiunea s-a desfășurat în localitățile Băiculești și Merișani.
Rezultatul verificărilor a dus la depistarea a nu mai puțin de trei case branșate fără acte legale la rețeaua electrică. În acest sens, reprezentanții firmei de distribuție a energiei electrice au desființat toate branșamentele ilegale. Celor descoperiți li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de energie electrică și branșare ilegală la rețeaua comunei. Potrivit oamenilor legii, vor mai urma astfel de acțiuni.


