Ieri agenţii de siguranţă publică din cadrul Sectiei 1 Politie Pitesti, au identificat o persoană care sustrăgea motorină din rezervorul unui TIR.
C.I., în vârstă de 45 ani, din Curtea de Argeș a fost prins în timp ce scotea motorină din rezervorul unui autocamion TIR, apartinând unei societati la care acesta lucrează, pentru a o comercializa către trei persoane, respectiv V.N.R., de 25 ani, din oraşul Găeşti, jud. Dîmboviţa, posesorul unui autoturism în portbagajul căruia au fost găsite 5 bidoane, cu o capacitate totală de 150 litri, C.D., de 60 ani, posesorul unui vehicul în portbagajul caruia au fost găsite 2 bidoane, cu capacitatea de 40 litri şi C.M., de 56 ani, ambii din comuna Crîngurile, județul Dâmboviţa, posesorul unui autovehicul, în portbagajul căruia a fost găsit un bidon, cu capacitatea de 25 litri.
În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia urmau să cumpere motorina de la conducătorul tirului. S-a luat legătura cu administratorul firmei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.


