Un incendiu puternic a izbucnit, în această dimineaţă, şi a cuprins acoperişul şi mansarda unui hotel din Piteşti. Hotelul Adelin este amplasat chiar lângă Târgul Săptămânal. Focul a fost stins de pompierii militari care au intervenit cu şapte autospeciale printre care şi două ambulanţe SMURD. „Am intervenit cu şapte autospeciale. Au ars acoperişul, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi două camere de la ultimul etaj”, ne-a declarat lct. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş. Din fericire, nu au existat victime, deoarece nu erau persoane cazate în motel la momentul izbucnirii incendiului. Pompierii vor stabili cauzele exacte ale izbucnirii incendiului, însă, după primele cercetări, se pare că acesta a pornit de la coşul centralei termice.
Hotelul Adelin, cuprins de flăcări
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu



