Dacă ești în pană de idei privind următoarea carte pe care să o citești, îți vei da seama imediat că opțiunile sunt, de fapt, nenumărate. Dacă ești un cititor pretențios și ai dubii despre calitatea noii lecturi, atunci mergi la sigur și alege un titlu din lista celor mai citite romane din toate timpurile. Ca să ai un punct de plecare, descoperă mai jos câteva dintre acestea.
Iată 5 sugestii de lectură pentru argeșeni
- 1984
Romanul distopic, scris de Aldous Huxley și publicat în 1949, abordează tema totalitarismului, vorbind despre subiecte precum mijloacele de supraveghere în masă. Așa cum sugerează titlul, acțiunea are loc în anul 1984 și urmărește povestea eroului Winston Smith, care se îndrăgostește, împotriva regulilor societății în care trăiește, de colega sa, Julia.
Meritele operei se recunosc prin faptul că termeni precum „Big Brother” au intrat în uzul comun. De câte ori l-ai folosit, fără să-ți dai seama că își are originea într-o operă literară?
Mai mult decât atât, creația lui Huxley a avut atât de mult succes încât a fost adaptată în versiuni cinematografice, de radio, televiziune, balet și operă. Iată câteva dintre motivele pentru care trebuie să o introduci pe lista ta.
- De veghe în lanul de secară
Cu o reputație controversată, publicat în anul 1951, romanul a fost scris de J. D. Salinger pentru publicul adult, dar este preferat și de un număr covârșitor de cititori mai tineri. Personajul principal, Holden Caulfield, trece printr-o serie de întâmplări, experimentând stările de angoasă și alienare, atât de specifice adolescenței.
Cartea a primit cele mai bune recenzii de-a lungul timpului, de la publicații de renume, precum The New York Times, dar a fost privită și cu ochi critici de către o parte a publicului, din cauza atitudinii controversate a eroului.
Un amănunt interesant este că persoana care l-a asasinat pe John Lennon purta asupra sa, în ziua crimei, romanul pe care îl cumpărase cu câteva ore înainte și pe care a făcut o însemnare criptică.
- Un veac de singurătate
De-a lungul anilor, capodopera lui Gabriel Garcia Marquez (publicată în anul 1967) a ocupat locul întâi în multe dintre topurile de literatură universală. Un roman dens, asociat genului realismului magic, „Un veac de singurătate” spune povestea dinastiei Buendia, familie care a fondat satul Macondo.
Cu peste 30 de milioane de copii vândute, povestea l-a introdus pe autorul său în rândul celor mai importanți scriitori latino-americani din anii ‘60-’70, alături de Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar și Carlos Fuentes. Abordând teme politice și sociale, cartea nu face rabat de la dramatism și povești romantice, simboluri și metafore.
În prezent, Netflix pregătește lansarea unui serial inspirat din paginile romanului.
- Alchimistul
Poate cea mai faimoasă creație a scriitorului brazilian Paulo Coelho, publicată în 1988, cartea „Alchimistul” a fost concepută în numai două săptămâni, după cum mărturisește autorul. Folosind o formulă alegorică, Coelho spune povestea unui tânăr cioban andalusian, care călătorește către piramidele din Egipt pentru a găsi o comoară, fiind motivat de un vis recurent.
Una dintre temele principale ale textului este că dacă îți dorești un lucru suficient de tare, acesta se va îndeplini, motiv pentru care povestea este percepută adesea ca una de tip self help.
- Procesul
Publicat în 1925, după moartea autorului său, Franz Kafka, „Procesul” este un roman unic în istoria literaturii universale.
Acesta prezintă povestea absolut absurdă a procesului intentat lui Josef K. Nimic din ceea ce urmează după arestarea acestuia nu se supune logicii comune sau rațiunii. Josef este obligat să treacă printr-o mulțime de episoade fără sens și întâlnește o miriadă de personaje mai mult sau mai puțin implicate în influențarea destinului său.
Pornind de la aceste titluri și de la autorii lor, vei găsi numeroase cărți valoroase, în compania cărora poți să-ți petreci orele libere.
Sursa foto: unsplash.com


