Pompierii argeșeni se luptă pentru a treia zi cu flăcările care au cuprins Grecia. Unsprezece lucrători de la ISU Argeș se află în Spathari, insula Evia, și ajută la lichidarea incendiilor care au cuprins zona.
Cinci subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung , cinci subofițeri de la Detașamentul Pitești și un ofițer de la ISU Argeș intervin cu o autospecială de acces în zone greu accesibile și stins incendii la fondul forestier, care acționează pentru stingerea focarelor, împiedicând flăcările să se extindă spre așezările umane din apropierea pădurii. Autospeciala este intrată în dotarea pompierilor argeșeni anul acesta prin programul Viziune 2020, și a fost dată la Detașamentul de Pompieri Câmpulung.


