Corona Braşov este liderul surpriză al acestui start de campionat în cadrul Ligii a II-a de fotbal. În urma succesului cu 2-1 de pe terenul Mioveniului trupa lui Daniel Bona a ajus la 14 puncte acumulate. Antrenorul braşovenilor s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei sale şi crede că băieții pot face față cu brio provocărilor din acest eșalon. „Am întâlnit o echipă bună a campionatului, dar care nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Este clar că lipsa rezultatelor afectează încrederea jucătorilor şi moralul acestora. Aici sunt jucători destul de buni, având în spate un trecut important, dar lucrurile nu se leagă. Noi ştiam că echipa nu se află în cea mai bună perioadă şi am încercat să profităm de acest lucru. Ştiam că un meci egal la pauză ar complica mult lucrurile pentru ei şi apoi vom avea spaţii în partea secundă. Exact acest lucru s-a şi întâmplat şi noi am reuşit să profităm de acest fapt în partea secundă. Am avut mai multe spaţii şi am câştigat un joc important pentru noi, dar nu trebuie să ne gândim că am realizat o performanţă uriaşă. Mai este mult până departe”, a declarat antrenorul echipei Corona Braşov, Daniel Bona.
Foto: Mihai Neacșu