
În conferința de presă a PNL Pitești, din data de 25 aprilie 2012, președinta organizației județene de femei a acestui partid, Luminţia Paul a criticat două decizii ale guvernării actuale. Prima se referă la măsurile de reorganizare a ANAF în 8 regiuni, în măsura în care guvernul a anunțat că implementarea unui nou program de gestionare a datelor din acest sistem se va derula de-a lungul intervalului 2012-2016. Acest fapt, în opinia Luminiței Paul, se dovedește o măsură pripită și va conduce la creșterea disfuncționalităților din sistem. A doua critică a sa a vizat neclaritățile ordonanței de urgență 117/2010 care a condus la reținerea eronată a unui procent de 5,5% din pensiile anumitor categorii de pensionari.
În ceea ce pivește numărul de femei prezente pe listele acestui partid la alegerile locale din Argeș, președinta organizației de femei a spus că este vorba de o creștere a locurilor pentru femei de la 22, câte sunt în prezent, la 42. Totodată ea a ținut să precizeze că în PNL, femeile sunt promovate nu după procente, ci după meritocrație.
În încheiere, Luminița Paul a anunțat că partidul său intenționează să publice o carte neagră a guvernării PDL


