Astăzi a avut loc deschiderea noului an universitar la cele două universităţi din Piteşti. La Universitatea de Stat deschiderea a avut loc în două etape, una pe facultăţi, de la ora 10, şi deschiderea oficială, de la ora 16, unde au participat oameni politici şi reprezentanţi ai MECTS şi ai Casei Regale.
Rând pe rând au urcat pe scena Casei Sindicatelor deputaţi, senatori şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Argeş, urându-le studenţilor cele bune pentru anul ce o să urmeze.
Deschiderea s-a finalizat printr-un spectacol găzduit în Piaţa Vasilea Milea, prezentat de Aurelian Temişan, unde studenţii au avut ocazia sa cânte şi să danseze alături de diverşi artişti locali şi naţionali.


