Cel mai bun pilot de raliuri din acest an, piteșteanul Valentin Porcişteanu, a participat la Sinaia la Gala Campionilor, ultima competiție din 2011. El a fost desemnat oficial cel mai bun sportiv din acest domeniu, dar a și făcut câteva ture cu mașina, alături de logodnica sa, Alina Bunica. „Înainte de evenimentul propriu-zis, a avut loc un rally show ce a avut loc în centrul oraşului. Am reuşit să fac un spectacol de zile mari la Sinaia şi toată lumea a rămas impresionată. Cred că am realizat un spectacol foarte bun şi că toată lumea a gustat respectivele manevre de pilotaj. Imediat după ce am terminat acel spectacol a urmat şedinţa de autografe. Au fost foarte mulţi fani veniţi de peste tot, iubitori ai acestui sport şi am avut o sesiune lungă de autografe. Oricum, aceasta este una dintre marile mele bucurii şi anume aceea că lumea apreciază ceea ce fac, lucru care contează foarte mult pentru mine”, a precizat Valentin Porcişteanu.



