FC Argeş va încerca imposibilul în viitorul sezon competiţional. Conducerea clubului a declarat, din nou, că se dorește promovarea în Liga I. De patru ani alb-violeții se zbat în mocirla ligii secunde, dar antrenorul coordonator al Centrului de Copii şi Juniori de clubul piteștean, Eduard Augustin, are încredere în echipă. „La Piteşti există o echipă foarte talentată şi cred că se pot face lucruri frumoase. Nu trebuie uitat faptul că munca antrenorilor de la Centrul nostru a dus şi la promovarea unor jucători tineri către loturile naţionale ale României. În plus a fost un tur de campionat foarte bun în sezonul precedent şi echipa a fost foarte aproape de a ajunge să se lupte pentru un loc în Liga I în condiţiile în care echipa trebuia să joace atunci într-o serie cu Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa. Băieţii trebuie să muncească mult mai mult, dar este clar că există un potenţial ce merită valorificat. Jucătorii vor avea mult de tras, dar cred că a venit momentul ca echipa să facă saltul cel mare către un loc în Liga I şi cred că acesta este sezonul pe care toţi îl aşteptam.”, a declarat acesta.
Încrezător în șansele alb-violeților
Niciun comentariu


