SCM Craiova – BCM U Piteşti 77–64 (32–33)
BCM Piteşti a evoluat în această rundă pe terenul celor de la SCM Craiova. Elevii lui Tudor Costescu trebuiau să învingă în Bănie pentru a își lua revanșa pentru meciul din tur, când au pierdut acasă cu 85-90, dar și pentru a mai spersa la play-off. Nu au fost capabili să se impună nici acum,.Primele trei seturi au fost destul de echilibrate, tabela arătând 20–14, 12-19 și 14-19. În ultimul act piteştenii au primit 31 de puncte, cât pană la o pauză mare și au cedat în final cu 64-77. Cel mai bun jucător al oaspeților a fost americanul Damien Kinloch cu 16 puncte și 17 recuperări. Se poate spune că argeșenii au fost învinși de doi oameni: Ross, cu 27 de puncte, jucător care nu a mai evoluat timp de o lună, și de fostul lor echipier Adonte Gennie, care a reușit 25 de puncte. Mâine îi așteaptă un nou meci dificil, acasă cu Dinamo București. „Am avut câteva probleme de lot la acest joc. Uros Velickovic a avut grave probleme medicale. De aceea l-am şi schimbat la pauză. Acesta a suferit o indigestie sau ceva asemănător pentru că a tot vomita şi a avut aseară febră 40 de grade. Sper să îşi revină cât mai repede cu putinţă şi să poată juca la meciul de pe teren propriu cu Dinamo”, a punctat Tudor Costescu, antrenorul piteștenilor.


