Cei de la FC Argeş și-au încheiat astăzi stagiul de pregătire de la Sfântu Gheorghe. Alb-violeții au disputat şi un meci amical înainte de a reveni la Pitești. Ei au dat piept cu o formație de Liga a III-a, CS Voluntari. Partida a fost pierdută de elevii lui Viorel Dumitrescu, la limită, cu 0-1. În prima parte au fost utilizați jucătorii de bază, iar în partea secundă cei cu șanse mai mici de a prinde primul unsprezece în sezonul viitor. De altfel, tehnicianul a putut urmări la lucru și cinci fotbaliști care s-au alăturat lotului la Sf. Gheorge. „Au fost cinci jucători în probe, dar doi dintre ei mi-au lăsat o impresie foarte bună. Sunt băieți pe care cred că îi putem folosi de acum înainte, dar sunt de părere că trebuie să îi mai vedem la lucru măcar încă într-un meci amical. Trebuie să vedem şi cum se comportă în meciurile cu echipele din Liga a II-a pentru că acele vor fi testele ce vor conta cu adevărat. Este vorba despre un atacant şi un mijlocaş. Unul dintre ei a mai trecut şi pe la Internaţional Curtea de Argeş”, a punctat managerul clubului Cătălin Barbu.
Învinși de o formație de Liga a III-a
Niciun comentariu


