În cadrul săptămânalei conferinţe de presă a UNPR au fost prezentați de către Georgiu Gingaraş doi dintre candidații la primăriile locale din partea UNPR. Silviu Făgăraşu, în vârstă de 45 de ani, specialist în domeniile topografiei si cadastrului, candidat la Primăria Bradu este prima persoană care a implementat Fondul Funciar în Argeș în1990, fiind șef de comisie.
Deşi are experienţă în politică, este pentru prima dată când acesta candidează la o funcție de conducere: „Am fost consilierul personal al lui Radu Câmpeanu. Totdeauna am fost în spatele cortinei. Acum am decis să ies în faţă.”
Mariana Năstase, în vârstă de 43 de ani, contabil șef în cadrul unui cămin pentru persoane vârstnice este candidatul la Primăria Mozăceni. Şi-a început cariera politică în 2008 la PDL, hotărând să vină la UNPR pentru că este un partid care încurajează tineretul: „Candidez la primărie pentru că de 12 ani nu s-a mai creat niciun loc de muncă pentru tineri. Aceștia nu au stabilitate pentru a rămâne în Mozăceni… Am o echipă de tineri care vor să muncească”.
De asemenea, si-a exprimat nemulțumirile cu privire la investițiile făcute în comună: „De 8 ani de zile nu s-a mai renovat nimic. Nu s-a deschis nicio instituție, ba din contră, s-a închis un spital”.
Georgiu Gingaras susține şi de această dată că UNPR va candida la alegerile locale pe liste separate: „Noi am fost acuzați de trădare. Ca urmare, vom merge în continuare pe liste proprii, cu sigla noastră vulturul şi culoarea roşu ferrari”.
Conferinţa de presă s-a transformat treptat într-un dialog social interactiv, atunci când reprezentanții presei locale au încercat să obţină o declarație acidă a conducerii UNPR, în legătură cu colegii de la PDL. Ion Falcă, membru al Biroului Permanent UNPR, prezent şi el la conferinţă, a stârnit hohote de râs în jur, oprind totodată tirul întrebărilor capcană cu răspunsul său: „Mie-mi sunt foarte dragi cei de la PDL, dar sunt heterosexual”.



