Fierbe scena politică argeşeană. Conferinţe, congrese, întâlniri, ieşiri publice care mai de care, ocazional atacuri, ce-i drept, pentru moment, mai temperate, strategii şi întâlniri mai mult sau mai puţin strategice ori secrete. Se pune judeţul la cale! E de la sine înţeles, că doar se apropie nişte alegeri şi lumea se foieşte, se gândeşte, studiază „piaţa” de alegători, desenează scheme de împărţit ciolanul. E normal să fie agitaţie în viaţa politică argeşeană, să fie contre şi scântei, că doar mereu acest judeţ a dat oameni politici puternici. Numai unul dă dovadă de o extraordinară „flexibilitate”, să nu-i spunem altfel, în principii şi doctrine, respectiv liderul liberal Ion Popa.
Săptămâna trecută a avut loc la Piteşti un mare eveniment al Alianţei USL, la care au luat parte toţi liderii locali ai formaţiunii, ce au avut ocazia de a face nişte temenele consucătorului spiritual al PSD, Ion Iliescu, prezent şi el la Piteşti. S-au ţinut discursuri, s-a aplaudat, s-au încurajat unii pe alţii, deh, aşa e-n politica modernă de pe la noi. Numai unul a ieşit în evidenţă, şi din fericire deloc pozitiv, prin ideile exprimate în discursul său, susţinut de faţă cu „şefii”. Ion Popa, preşedintele PNL Argeş, a declarat, sus, tare şi cu mândrie proletară, că se bucură de formarea acestei alianţe, pentru că astfel poate şi el să-şi „oficializeze” unele relaţii de apropiere faţă de unii lideri locali ai PSD. Ce frumos! Câtă unitate! Ce echipă! Un lider LIBERAL îşi exprimă nemărginita bucurie că poate să colaboreze pe faţă cu Partidul Social Democrat! La aceste cuvinte, Brătienii trebuie să fi făcut nişte tumbe în morminte şi probabil mai că au dat să iasă şi să-l urecheze pe urmaşul lor liberal şi să-l pună la punct. Dar asta este, morţii cu morţii, viii cu viii! Bieţii Brătieni nu şi-au imaginat ei vreodată, nici măcar nu le-a apărut în cele mai negre coşmaruri, un asemenea scenariu, conturat de vorbele rostite de gura unui urmaş. Şi măcar dacă Ion Popa ar crede ceea ce spune şi nu ar fi decât o strategie de a mai trage pe spuza lui câteva firimituri în plus de la masa bogată a celor care de zeci de ani supraveghează până şi iarba cum creşte în acest judeţ.
Ion Popa nu este liberal şi nu este politician în adevăratul sens. De fapt, începem să credem că nu a fost niciodată pentru că, dacă avea măcar un dram de sânge liberal în el, găsea alte cuvinte de spus, chiar şi din această postură, de aliat al PSD-ului. Putea să-şi gâdile „şefii” din PSD într-un alt mod, dacă ţinea cu tot dinadinsul, putea măcar învăţa de la unii dintre ei ce era de învăţat în domeniul vast al vorbelor dulci. Linguşeala lui constantă pe lângă „şefii” social-democraţi, care a culminat cu acest excepţional discurs, probabil că nu le face nici măcar lor plăcere, iar adevăraţilor liberali din partid, cineva să le dea o lămâie.



