În cadrul festivalului-concurs al filmului cu tematică religioasă “Lumină din lumină”, ce s-a desfășurat zilele trecute, Sandu Nichita, președinte al SCM Argcoms Curtea de Argeș, a fost decorat în semn de recunoștință de către Preasfinția Sa Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului pentru activitatea sa, pentru implicarea sa în promovarea și menținerea tradițiilor și valorilor românești prin intermediul activităților desfășurate periodic în cadrul fabricii Argcoms. De asemenea, Sandu Nichita, a fost decorat și pentru “vrednicia arătată față de biserica lui Hristos” , după cum spunea cbiar arhiepiscopul Argeșului în timpul ceremoniei de premiere.
Vă reamintim că, festivalul-concurs al filmului cu tematică religioasă“Lumină din lumină”, ajuns la cea de a XXV-a ediție, a cuprins producții de film video din țară și din străinătate, realizate în perioada 2018-2019. Cele 14 filme care au trecut de preselecția juriului au putut fi vizionate de publicul argeșean în fiecare după-amiază în perioada 2-6 noiembrie. (A.N)