Partida dintre SCM Pitești și Chindia Târgoviște disputată etapa trecută în Trivale a debutat cu o întârziere de un sfert de oră. Elevii lui Valentin Sinescu au protestat refuzând să intre pe teren pentru că au restanțe salariale mari. Municipalitatea nu i-a mai plătit de patru luni! Situația lor este una disperată, iar mulți dintre ei chiar sunt datori la cămătari! Pentru a-i ajuta antrenorul principal i-a ajutat chiar el cu sume de bani. Acesta nu a vrut să precizeze despre valoarea acestora, dar este vorba de câteva sute de milioane de lei vechi. “A fost hătărârea băieţilor să intre mai târziu pe teren. Cu o zi înainte de meci, am avut un dialog şi vă rog să mă credeţi că am văzut jucători plângând pentru că trebuiau să restituie banii cămătarilor. Eu nu sunt cămătar şi la mine nu pot să spun că au datorii. Este adevărat că le-am dat bani, sute de milioane. Sunt convins că băieţii îmi vor înapoia în timp banii. Când am venit aici, am spus clar că fără sprijin nu se va putea face nimic. Îmi pare rău de truda băieţilor şi le mulţumesc încă o dată că onorează acest oraş prin modul cum se comportă. În ceea ce ne priveşte, eu cred că Dumnezeu fie a murit, fie ne pedepseşte. Am jucat în nişte condiţii foarte grele, iar fotbaliştii au dat dovadă încă o dată de un caracter nebănuit nici de mine. Mă plec în faţa lor şi cred că ei ar fi meritat să stea de vorbă cu dumneavostră, nu eu. Sunt într-un loc neportrivit la un moment nepotrivit şi totuşi nu regret. De ce? Pentru că aici am întâlnit oameni extraordinari, de calitate”, a spus plin de amărăciune Valentin Sinescu.
Jucătorii de la SCM, datori vânduți la cămătari
Niciun comentariu


