Un regal artistic de muzică clasică 
a avut loc luni seara pe scena Casei de Cultură din Curtea de Argeș. Și dacă nu aveau prea multe legături cu acest gen de muzică, cei mai mulți dintre spectatori au început să aibă. Pe scenă a urcat una dintre cele mai talentate soprane, angajată a Operei Române, nimeni alta decât Cristina Marta Sandu, fiica directorului Fabricii de Globulețe de la Curtea de Argeș, Nichita Sandu. A cântat pe cele mai importante scene ale lumii, însă nu cântase niciodată în Argeș, pentru că n-a fost invitată. Din fericire, cineva a considerat că e timpul să facă acest lucru, iar talentata soprană i-a convins pe spectatorii care au umplut sala până la refuz că au avut de pierdut pentru că n-au ascultat-o până acum. Alături de Cristina Marta Sandu a urcat pe scenă și „elevul” său Alexandru Mustea, tot din Curtea de Argeș, un tenor cu o voce care a făcut senzație în rândul asistenței, din considerentul că nimeni nu se aștepta să existe un asemenea talent în orașul Curtea de Argeș. Să sperăm că reprezentanții Filarmonicii Pitești nu își vor lăsa așteptată invitația pentru soprana noastră, iar publicul o va putea revedea și pe scena din Pitești.







