Asătăzi a fost sărbătoare în familia celor de la FC Argeș. Fostul antrenor al echipei de club Viorel Dumitrescu a împlinit frumoasa vârstă de 44 de ani. Acum are în față o mare provocare deoarece a fost numit șef al Centrului de Copii și Juniori. Nici măcar astăzi nu a vrut să ia o pauză. L-am găsit la treabă, pe gazon acolo unde simte că îi este locul. Nu își dorește enorm de multe, modest acesta speră ca familia sa să fie sănatoasă și vrea ca alb-violeții să revină unde îi este locul. Dumi le ține pumnii strânși foștilor săi elevi și speră ca aceștia să învingă la Alba Iulia cu 3-0. În rest, spune el, speră să facă treabă bună în noua sa funcție și recunoaște că etse o mare provocare pentru el. „Am primit multe urări de ziua mea, de la prieteni, familie, dar și de la câțiva dintre foștii mei elevi. Am un regret destul de mare că lucrurile nu au mers așa cum mi-aș fi dorit la echipa mare, dar viața merge înainte. S-a văzut în ultimele meciuri că dacă băieții vor pot dovedi că au valoare. Acum sunt într-o postură nouă și sper să îmi fac datoria. Este multă hârțogăraie, dar locul meu este în iarbă, pe gazon. Nu voi ezita să îi ajut pe colegii mei de aici, dar sunt oameni cu mare experiență și cred că împreună putem duce mai departe tradiția în județul Argeș.”, a punctat Dumitrescu.
Îi urăm și noi un sincer La mulți ani! și sperăm ca în noua postură să aibă și mai mult succes decât la echipa de Liga a II-a


