Tânărul poet, Dragoș Mateescu, în colaborare cu Ramona Enache, de altfel și aceasta o tânără speranță a poeziei argeșene, vor lansa în luna noiembrie volumul de poezii „IUBIREA, Puterea Supremă”, volum ce are ca temă iubirea văzută în diverse moduri de către cei doi autori, fiecare trecând, la un moment dat, prin decepții sentimentale care au lăsat urme.
„Cartea este un volum de poezii care au fost scrise după ce fiecare dintre noi a fost marcat sentimental în mod trist. Poeziile Ramonei Enache gravitează în mare parte în jurul lui Alex, băiatul cu care nu a putut avea o relație împlinită.
Poeziile mele, o parte dintre acestea, o au ca subiect pe Nicoleta, o fată din Rucăr, de care eu am fost foarte îndrăgostit dar din păcate nu am putut fi cu ea, ea alegând să se atașeze mai mult de lumea virtuală, după cum veți observa citind poezia intitulată „Nebun de Alb(bastru)”, o adaptare după melodia „Nebun de Alb” a lui Emerik Imre. Poezia aceasta a însemnat inclusiv debutul meu literar în ziarul „Argeșul”.
I-am dedicat și un poem care îi poartă numele („Nicoleta”), structurat în două părți pe care l-am scris la doar două luni după despărțirea de ea. Este, de altfel, tot o abordare modernă, cu tentă ușor muzicală.
Un prieten mai vechi îmi spunea, după ce l-a citit, că „Nu este o poezie, ci o durere așternută pe foaie!”
În carte veți mai citi și „Rămas bun, bunicul meu!”, poezie pe care am scris-o când bunicul se afla pe patul de moarte.
După cum vă spuneam și la început, cartea am scris-o în colaborare cu Ramona Enache în încercarea de a trece amândoi peste durerea unor iubiri neîmplinite.”, ne-a spus, în încheiere, tânărul poet în cadrul întrevederii avute.
Lansarea cărții va avea loc în data de 6 noiembrie, ora 17.00, la Sala ”Ars Nova” a Centrului Cultural Pitești.




