Naţionala de fotbal tineret a României a produs o nouă ruşine ţării noastre. Cu alb-violetul Leonard Manole pe teren, trupa lui Emil Săndoi nu au reuşit să învingă formaţia anonimilor de la Insulele Feroe în cadrul primului meci al preliminariilor pentru Europeanul din Cehia ce va avea loc peste doi ani. Tricolorii mici au intrat la pauză cu dezavantaj de 0-1 din cauza lui Zachariasen (minutul 29); iar la cabine tehnicianul a avut o criză de nervi. Fotul echipier al Craiovei şi al FC Argeş a tunat la elevii săi, mulţi dintre ei ascunzându-se în toaleta aflată în drumul spre vestiare. Gabriel Iancu a egalat în minutul 47, iar Sergiu Buş a adus speranţa victoriei în minutul 85. Ingason a produs surpriza în minutul 90 şi a năruit visele ocupării locului doi ce duce la baraj într-o grupă Irlanda, Muntenegru şi Germania. “Toţi ne-am fi dorit să câştigăm şi era normal să câştigăm această partidă. Dacă am fi fost inspiraţi, dacă nu am fi făcut greşelile pe care le-am făcut şi la alte jocuri… Mai ales că vedem aceste greşeli pe parcursul unui întreg campionat. Nu este atât de simplu! Dacă nu au reuşit antrenorii de la echipele de club într-un an întreg, e foarte greu să reuşim noi în 2-3 zile.”, a spus Săndoi.
Echipa României: Brănescu – Bălaşa (Manole ’46), Plămadă, Toşca, Creţu – Benzar – Serediuc, Stanciu, Cârstocea (Buş ’78), Iancu – Ciolacu (Gavra ’66).


