Aleksei Navalny, liderul opoziției ruse, a ieșit astăzi din coma indusă, după ce a fost otrăvit. Medicii de la spitalul Charitè din Berlin, unde este internat politicianul rus, au spus că starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătățit. Acesta răspunde la stimuli verbali și are nevoie din ce în ce mai puțin de ventilator. De asemenea, doctorii nu exclud ca Navalny să sufere efecte pe termen lung cauzate de subsanța ingerată.
Principalul critic al lui Vladimir Putin s-a simțit rău în timpul unui zbor pe 20 august, după ce a fost otrăvit cu Novichok, un agent neurotoxic din era sovietică. Autoritățile germane au spus că în urma testelor efectuate, nu există niciun dubiu că politicianul rus a ingerat această substanță.
Sursa: rainews.it