
Liderul PNL Corbi este singura pierdere pentru liberalii argeșeni, în ultimii doi ani de opoziție acidă, așa după cum susține Iani Popa, președinte al PNL în județul nostru. Virgil Baciu a migrat la PDL și, deși el a punctat că a luat după el și cei 4 consilieri locali, acest lucru este departe de a fi adevărat. Fostul prefect nu crede că Baciu este o mare pierdere și spune că primarul din Băbana, Bebe Ivan, va rămâne în partid. Edilul șef al comunei din apropierea Piteștiului a declarat în urmă cu o săptămână că a negociat cu PDL și că a primit promisiunea că dacă va părăsi acualul partid va primi finanțare pentru a repara un drum, o grădiniță și pentru a construi canalizarea în localitate.
Iani Popa : „Sunt gunoieri, sau hiene, nu știu cum să-i cataloghez!”
„Toată guvernarea aceasta este construită pe trădare, incompetenţă şi corupţie. De când suntem în opoziţie, PNL nu a pierdut decât un om, pe Virgil Baciu. Dacă ăsta este pentru cei de la putere un motiv de laudă, nu au decât. PD şi UNPR racolează oameni pe care îi acuză că au condus incompetent, oferindu-le bani! Dacă vor să facă asta, treaba lor şi a celor care pleacă! Mă gândesc dacă să-i numesc gunoieri, că iau gunoiul aruncat de alte partide, sau hiene, pentru că fac ceea ce fac. Eu vreau să fac un PNL cu oameni verticali, competenţi. Nu voi alerga după oameni de la alte partide, pentru că îi consider pe ai mei cei mai buni!”, a spus Iani Popa.
Plecarea lui Bebe Ivan, o glumă bună

Ion Popa a punctat că Bebe Ivan a glumit și crede că prin declarațiile sale a răspuns cu umor celor de la PDL. „Nu m-a deranjat declaraţia lui Bebe Ivan. Atâta timp cât singura activitate politică pe care o au cei de la putere este de a racola consilieri, primari sau parlamentari din opoziţie. Atâta timp cât faci declaraţii că PNL tinde spre PSD, dar alergi după membri ai PNL sau PSD, nu mi se pare o activitate politică serioasă. Nu dau doi bani pe oameni care pleacă de la un partid la altul. Pornind de la declaraţiile celor de la PDL şi UNPR, cred că Bebe Ivan a vrut să arunce la un nivel mai mult umoristic chestiunea plecării la alt partid. Eu am luat declaraţia lui ca pe o glumă, dar, dacă pleacă, este doar problema lui. Noi la Corbi avem 4 consilieri locali şi un preşedinte de organizaţie care a obţinut un rezultat mai bun decât Baciu”, a afirmat Popa.


