În această dimineață au fost semnate două contracte prin care vor începe lucrările la Pasajul Podul Viilor și pentru proiectul urban. Contractele au fost semnate de edilul Piteștiului, Tudor Pendiuc și vicepremierul Liviu Dragnea.
„Am dorit ca fiecare contract de finanțare să fie semnat față în față. Nu vreau să semnez contracte prin poștă”, a afirmat Dragnea.
Edilul Tudor Pendiuc a ținut să mulțumească celor care au putut face posibilă semnarea acestui contract, după lungi așteptări. Acesta i-a mulțumit în special lui Liviu Dragnea. „Vreau să vă mulțumesc, domnule Dragnea, pentru că după 6 ani de zile am putut semna în sfărșit acest contract”, a spus Pendiuc.
Proiectul Pasajul Podul Viilor va costa 40.868.230,72 lei și este finanțat de Uniunea Europeană prin fondurile de coeziune. Bugetul local își va aduce aportul cu 2% din valoarea contractului. Obiectivul proiectului este cel de a asigura continuitatea relației între strada Depozitelor şi strada Costache Negri. Va avea o lungine de 53 m, două deschideri de 24 m, lățime de 10,20 m și rampe de acces dinspre străzile Costache Negri și Depozitelor. Pasajul va fi construit în paralel cu podul de cale ferată și va fi gata în doi ani și jumătate.
Proiectul Urban are ca scop reabilitarea și reconfigurarea tuturor spațiilor publice din cartierele Razboieni, Exercitiu, Teilor, Marasesti, Smeurei, I.C.Bratianu și Calea București. Valoarea proiectului este de 89.986.078,70 lei și va fi finanțată prin fonduri de la Uniunea Europeană și bugetul local.