În ultimii ani, infrastructura şcolară a comunei Bradu a beneficiat de o atenţie sporită din partea administraţiei publice locale, astfel că localitatea are astăzi printre cele mai moderne şcoli din judeţ. Primarul Florin Frătică a înţeles că educaţia reprezintă „paşaportul” tinerei generaţii pentru un viitor mai bun, astfel că a iniţiat şi implementat numeroase proiecte ai căror principali beneficiari au fost cei mai tineri membri ai comunităţii din Bradu.
Candidat din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel pentru un nou mandat de primar, Florin Frătică şi-a propus să continue proiectele dedicate tinerilor. Edilul doreşte ca în viitorul mandat să suplimenteze numărul locurilor de joacă, seria investiţiilor în spaţiile de recreere pentru copiii din Bradu fiind deja începută, recent fiind dat în folosinţă un modern spaţiu de joacă la Geamăna. Tot pentru cei mici, Florin Frătică şi-a propus să înfiinţeze un after-school la Geamăna, în locul fostei grădinițe, în care copiii, asistați de personal de specialitate, să beneficieze de un program educațional în afara orelor de curs. De asemenea, primarul comunei Bradu şi-a exprimat dorinţa de a sprijini iniţiativele private, inclusiv a celor de tip voluntariat, care practică sisteme de tip after-school prin care elevii sunt ajutați la teme și beneficiază de consiliere psihologică, în vederea integrării și menținerii lor în sistemul educațional.
Una dintre marile probleme ale tinerilor este aceea că, imediat după finalizarea studiilor, întâmpină mari dificultăţi în a se integra pe piaţa muncii. În acest sens, candidatul PAM la fotoliul de primar al comunei Bradu, Florin Frătică, are în proiect punerea bazelor programului „Stagiar 2016‟, în colaborare cu mediul de afaceri local, program creat în vederea facilitării obținerii de locuri de muncă de către absolvenții de liceu și facultate din Bradu.
Una dintre priorităţile lui Florin Frătică pentru viitorul mandat de primar o constituie reducerea abandonului școlar: „Abandonul școlar este o mare problemă, identificată în școlile din comuna Bradu, fenomen ale cărui cauze pot fi găsite în lipsa resurselor materiale sau în intrarea elevilor în conjuncturi sociale viciate. Avem un proiect deja aprobat care are ca scop reducerea abandonului şcolar şi sperăm ca, prin implementarea programului, acest fenomen să fie complet eradicat la nivelul comunei Bradu” – afirmă primarul Florin Frătică.


