Iulian Costea
Nu numai o singură dată l-am găsit pe tata în atelierul lui de acasă (uscătoria blocului), cu mâinile lovite şi pline de ulei ars. Îmi aduc aminte perfect că atunci când se lovea la o mână şi îi curgea sânge se pansa repede şi îşi vedea în continuare de treabă, fără să-l deranjeze rana proaspătă. Imaginea nici nu m-a dat peste cap şi, vezi bine, nici nu m-a lăsat indiferent. Tatăl meu aşa a fost întotdeauna. „Murdar” de conştiinţă şi corectitudine.
De la el am învăţat în primul rând să fiu onest şi vertical, pentru ca mai apoi să aflu că banii câştigaţi greu sunt banii cu care voi „construi” într-adevăr ceva. Tot ce am învăţat a fost din acţiunile lui şi nu din ceea ce vroia să-mi spună. Mulţumesc din suflet lui Dumnezeu că tata trăieşte şi azi şi e la fel de demn ca atunci când învăţam de la el ce înseamnă viaţa şi cât de echilibrat ai nevoie să fii ca să poţi răzbi.
Astăzi, dacă mă duc acasă, îl găsesc exact la fel de demn şi de imparţial. A rămas acelaşi, deşi, de câteva ori (din ce ştiu eu), a primit oferte de a trece în tabăra celor ce agonisesc averi provenite din slăbiciunile mulţimii sărace. Ce sens ar mai fi avut astăzi viaţa tatălui meu, ştiind că în tinereţe a acceptat oferte neloiale? Cum ar mai fi putut să îşi strângă nepotul în braţe şi ce ar fi putut să-l înveţe el pe băiatul meu astăzi? Cum ar mai fi putut da ochii cu mama lui sau cu mama mea, ştiind că mâinile lui miros a nedreptate? Vă spun tot eu: ştiindu-l cum e, probabil demult s-ar fi izolat şi nu ar mai fi dat ochii cu nimeni, în cel mai bun caz.
După ce am intrat la facultate, m-a lăsat iau decizii pe cont propriu, însă nu uita să mă întrebe cum e viaţa mea, dacă mă descurc şi dacă sunt liniştit. Atunci mi-am dat seama ca liniştea era un „motto” pentru tata, că îi asigura energie pentru a doua zi. De multe ori l-am auzit vorbind cu mama şi spunându-i „mie aşa îmi place, să adorm liniştit pe perna mea moale şi în patul meu lucrat cu mâinile curate”.
Şi mie mi s-au promis uşi deschise. Simpla idee mă speria şi mă gândeam că dacă eu nu pot deschide o uşă închisă pentru mine, ce sens are să o deschidă altcineva şi mai ales pentru ce? Ca toată lumea, şi tatăl meu are momente mai proaste, însă niciodată nu cedează şi îl întăreşte spiritual imaginea unei „societăţi cu coloană vertebrală”. Nu ştiu dacă voi trăi să văd măcar ce şi-a dorit tata, însă ce pot face este să îl ajut motivaţional, din când în când, într-o conversaţie.
Tata nu este un muncitor necalificat care a lucrat toată viaţa cu mâna în menghină. Chiar dacă ar fi fost aşa, nu mi-ar fi fost ruşine, pentru că astăzi sunt ceea ce sunt datorită presiunii pe care a pus-o în mod constant şi organizat asupra mea. Tata a fost un lider, a avut o echipă, oamenii îl urmau şi îi înţelegeau deciziile. Cine nu îl plăcea pe tata nu-l plăcea pentru că el era corect. Conjunctura a făcut ca totul să se rupă într-o zi şi a trebuit să se adapteze.
Obişnuia să mă ia cu el in uzină, să îmi arate ce înseamnă omul „ca poziţie în societate”. M-am supărat foarte tare pe tata, pe la vreo 13 ani. Eram în secţia coordonata de el şi o doamnă îl vorbea de râu pe la spate. Spunea că avem un magazin alimentar deschis în balcon şi că afacerea nu este tocmai corectă. Dimineaţa, când plecasem împreună de acasă, nu aveam un astfel de magazin deschis, aşa că m-am dus supărat la el şi i-am spus ce crede doamna despre „afacerea ilegală” şi mai ales de ce nu m-a anunţat şi pe mine de existenţa „magazinului”. Atunci mi-a ţinut o lecţie despre gura slobodă a omului needucat căruia nu trebuie să îi răspunzi cu aceeaşi monedă, coborându-te astfel la înălţimea lui. Evident, nu aveam nicun magazin în balcon, însă aveam încă o lecţie de viaţă.
Tatăl celorlalţi este mai apreciat decât tatăl meu?
Am cunoscut cu toţii puşti ce din păcate au murit înainte de vreme, pe o motocicletă de 800 cm cubi sau care conduc un bolid de 250 cai putere pe drumurile din România. Aceştia sunt sau au fost copiii magnaţilor ce nu au limite de ego şi care, inconştient, îşi bat joc de odrasle dându-le pe mână astfel de maşinării. Când auzim al cui e copilul care abia îşi stăpâneşte mucii din nas, cu atât mai puţin o maşinărie puternică, ne gândim dacă nu cumva e nevoie să facem o analiză atentă a arborelui genealogic. Copilul e un rod al unui magnat şi influent individ şi brusc decidem că e cazul să nu mai bombănim despre acesta. Păi dacă tata e apreciat la maxim, odrasla de ce nu ar fi?
Tatăl meu e probabil ca tatăl multora dintre voi, ce citiţi acest articol şi vă doresc vouă şi taţilor voştri să rămâneţi la fel. Aşa v-aţi născut, originali, şi nu aveţi nevoie să muriţi nişte copii nereuştie ale celor pe care unii îi apreciază doar pentru puterea lor financiară.
Mâinile tatălui tău a ce miros?
