Înainte de startul jocului dintre CS Mioveni și Olimpia Satu Mare disputat sâmbătă în Trivale s-a ţinut și un moment de reculegere în memoria celui lui Corneliu Stroe, preşedinte de onoare al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, omul care a contribuit serios la succesele echipei din Bănie, decedat săptămâna trecută. Despre victoria cu 2-0 a elevilor săi Marius Stoica a declarat că a fost una meritată: “Am făcut un joc, mai ales în repriza secundă, când am pus de mai multe ori în pericol poarta adversă. Mă bucur că băieţii au început să joace, să-şi creeze ocazii şi chiar să şi marcheze. Am ratat play-off-ul, dar eram conştienţi de acum cinci etape că ne va fi nu greu, ci foarte greu. Mergem înainte, ne pregătim cu seriozitate şi sperăm să nu avem probleme în play-out. Ca joc, suntem pe un drum bun, putem face şi meciuri bune, putem presta şi fotbal frumos; este doar meritul jucătorilor. Nu a fost numai vina lor, aţi văzut că şi celelalte rezultate ne-au fost nefavorabile. Una peste alta, s-a retras şi Craiova lui Mititelu. Deci au contribuit şi alţi factori la neîndeplinirea obiectivului nostru. Elevii mei au înţeles că viaţa trebuie s-o luăm şi s-o acceptăm cu bune şi cu rele, iar ei trebuie să-şi facă datoria până la capăt”, a spus Stoica.
Marius Stoica: „Băieții și-au făcut datoria până la capăt!”
Niciun comentariu


