Fostul Șef al Secției de Cardiologie de a Spitalul Județean de Urgență Pitești, Daniel Blăjan, a fost găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iulie 2017 – 13 mai 2019, întrucât a exercitat simultan funcțiile de Șef Secție Cardiologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești și administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ”, informează ANI.
„Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; (..) Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în lege.