La doar 8 ani, cuplul de dansatori format din Ruxandra Catană şi Ştefan Cioacă, ambii de la clubul piteştean de dans sportiv Starfix, au cucerit Cupa Bucureşti. De asemenea, la seniori, Georgiana Muja şi Constantin Ciobanu au obţinut medalia de aur la Bucarest Dance Fest.
Deşi dansează de mai puţin de un an împreună, perechea formată din Ruxandra Catană şi Ştefan Cioacă (reprezentând Clubul „STARFIX Piteşti, condus de Prof .Daniel Ionescu şi Stanca Ionuţ) a trecut, rând pe rând, de câteva zeci de adversari, ajungând în finală. Aici micuţii le-au devenit naşi altor câteva zeci de perechi ocupând Locul I. Speranţele Piteştiului la peste 16 ani, Georgiana Muja şi Costi Ciobanu au trecut de toţi concurenţii fără probleme, iar în finală, din cei şapte arbitri, şase i-au văzut pe primul loc: Alexandra Vlad, Costin Mihaiu, Cristian Părnescu, Dorel Bagiu, Virgil Grigore şi binecunoscutul Mihai Petre au fost arbitrii care au plasat echipa din Piteşti pe locul întâi, singura care i-a văzut pe locul cinci fiind arbitra Corina Schieb. „Aceasta a fost doar o pregătire pentru mare competiţie anuală, campionatul naţional de dans sportiv 2012, pe care îl aşteptăm la finalul acestei săptămâni, desfăşurându-se între 3-4 martie 2012, în oraşul Sibiu. Ne-am simţit foarte bine pe ringul de dans la acest concurs, am avut o galerie numeroasă de la clubul nostru, dar şi cei din ţară care ne apreciază. Sunt foarte bucuroasă că Mihai Petre ne-a dat locul întâi, la toate dansurile alături de ceilalţi cinci arbitri din toată ţara .. , şi un pic dezamagită tocmai de arbitra pitesteană ne-a văzut printre ultimele locuri din finală”, spuen Georgiana Muja.
”Clubul Starfix urmează să participe cu 10 perechi la campionatul naţional din Sibiu şi având cel puţin două perechi favorite la marea finală şi o pereche pentru lupta de a cuceri titlul de campioni naţionali ai României,” spune Preşedintele Clubului, Daniel Ionescu.



