Tinerii pasionați de tehnologie, servicii sau alte domenii își pot înființa propriul business încă din liceu, de la 16 ani!
Am votat, în cadrul Comisiei Economice, inițiativa care reglementează înființarea unui nou tip de societate cu răspundere limitată: firma de exercițiu
Ce trebuie să știi:
Firma de exercițiu poate fi înregistrată începând cu vârsta de 16 ani, fără a depăși 18 ani, fie că este vorba de un singur asociat sau mai mulți.
Va fi administrată chiar de către tinerii care o înființează, evitând situațiile de interpuși.
Poate avea active totale sau o cifră de afaceri anuală netă de maximum 20.000 euro
Este scutită de impozitul pe profit sau pe venitul microîntreprinderilor, până la acest prag.
Eu mi-am început prima afacere imediat după facultate (pe care am terminat-o „la vremea ei”).
Dar generațiile de astăzi sunt mai curajoase, mai precoce și mai pragmatice. Își doresc independență financiară și îndrăznesc să viseze mare.
Această lege le va oferi un cadru sigur și încurajator pentru a-și transforma visurile în realitate.
Mihai Coteț, Senator PNL de Argeș


