Deputatul Mihai Deaconu şi totodată preşedintele interimar al PP-DD Argeş a început anul cu o şedinţă extraordinară cu membrii organizaţiei PP-DD Mioveni, acolo unde, parlamentarul le-a adresat mulţumiri călduroase celor care l-au ajutat prin implicarea în activităţile din 2013.
Tot cu ocazia acestei întâlniri, deputatul Deaconu a dorit să dezmintă toate zvonurile cum că acesta ar urma să părăsească partidul, precum şi alte aspecte ce ar urma să destabilizeze organizaţia argeşeană a PP-DD.
„Nu plec din PP-DD! Sunt implicat într-un proiect în care cred şi pentru care am muncit foarte mult şi totodată îi respect prea mult pe toţi cei care mi-au acordat votul” a precizat deputatul Mihai Deaconu.


