Fie că ,,victimele’’ sale sunt politicieni locali sau mai-mari de pe la București, vedete de carton sau chiar ziariști, pe Mihai Matei îl cunoașteți destul de bine prin caricaturile pe care le realizează, de trei ani, pentru portalul www.argesplus.ro (până în februarie, Argeseanul.com). Bucureșteanul a desenat de când se știe, pasiunea sa pentru grafică transformându-se, ușor, ușor, în colaborări cu publicații cunoscute la nivel local și central. Astfel, acesta a realizat benzile desenate pentru una dintre cele mai cunoscute reviste ale copilăriei noastre, Cutezătorii. După evenimentele din 1989, Mihai Matei a realizat o parte din grafica și trucajele Academiei Cațavencu, dar și pentru controversata revistă de fapt divers Infractoarea. De câțiva ani, Mihai Matei este colaborator permanent la mai multe publicații online, acesta având și un site propriu de caricaturi și trucaje, www.ironic.ro. Cum zilele acestea colegul nostru Mihai Matei împlinește o frumoasă vârstă, l-am rugat să ne acorde un mic interviu.
Prima întrebare, domnule Matei… Când ați descoperit această pasiune pentru caricatură și, mai ales, pentru caricaturizarea societății în care trăim?
Primul meu desen a apărut în revista Urzica, când aveam 14 ani. Am avut de mic înclinația bizară de a vedea doar partea amuzantă a lucrurilor. Pe-atunci, aveam naivitatea să cred că desenele mele pot schimba lumea. Mai târziu, mi-am dat seama că mă schimbă doar pe mine. Am publicat în Luminița, Cutezătorii, Scânteia, Scânteia Tineretului, Contemporanul, Magazin, Femeia, Tribuna României, Informația, Flacăra, Flacăra Rebus, Munca, Steagul Roșu și chiar în reviste de umor din țările „prietene” Eulenspiegel, Rohac, Dikobraz,si altele.
Înainte de 1989 ați avut vreodată probleme pentru că ați caricaturizat, poate, pe cine nu trebuia?
În mod clar, în acea perioadă n-am supărat pe nimeni cu caricaturile mele, pentru ca n-aveam cum. Desenele mai îndrăznețe se întorceau de la biroul de partid cu un NU mare scris pe ele și n-aveau cum să fie publicate în vecii vecilor. Am pățit-o de foarte multe ori. Am reușit să mai strecor câte-o aluzie foarte fină, dar când ceva era atât de fin încât scăpa cenzurii, scăpa și publicului, așa că m-am lăsat păgubaș. După „Revoluție” am publicat în Baricada, Zig Zag Magazin, Infractorul, Expres, Expres Magazin, Infractoarea, România Mare și multe, multe alte ziare și reviste. Am adunat peste 80.000 de caricaturi publicate.
V-a sunat/abordat vreodată un politician și să vă felicite pentru caricaturi în care a apărut?
Nu, nu m-a sunat niciun politician să mă felicite, dar dețin informații că desenele mele i-au supărat rău pe cei lipsiți de simțul umorului.
Cine dă mai bine în caricatură: Iliescu sau Băsescu?
Categoric, Băsescu e mai nostim, dar nici cu Iliescu nu mi-e rușine, chiar dacă a ajuns la apusul carierei.
Mai păstrați vreo copie a primei caricaturi publicate într-o revistă?
Primul desen publicat nu-l mai am. Am început să le decupez și să le lipesc în niște caiete abia de prin 1978. Prin 1993 aveam deja peste 50 de caiete a cam 700-1000 caricaturi și am abandonat. De-atunci, nu le mai țin strict evidența, dar pot să vă spun că am mers cu o cadență de minim 7 pe zi publicate prin diverse ziare, reviste și, mai nou, apariții în mediul virtual.
Mulți consideră că prea multă vulgaritate degradează umorul de calitate… Cum reușiți dumneavoastră să echilibrați situația?
Nu-mi place vulgaritatea, dar o caricatură „picantă” e altceva și nu-mi pot refuza acest gen de umor mai ales că e gustat de public.
Ați cochetat cu presa în trei perioade, să le spunem, distincte: cea de dinainte de 1989, perioada ,,romantică’’, 1990-2000 și după…. Cum descrieți presa actuală și, pentru că tot sunteți specialist, vreau să comentați un pic despre revistele sau paginile de umor!
Dintotdeauna umorul a fost „Cenușăreasa” presei. Pe vremea lui Ceaușescu i se acorda un spațiu minim si ce constat cu stupoare e că acum e chiar mai rău. Patronilor de gazetă le e teamă. Simt instinctiv forța satirei și ca să nu supere, Doamne ferește!, vreun client, preferă sa evite abordările prea acide. Păcat, cititorii au altă părere…
Cu cât ați vândut cea mai scumpă caricatură? Sau, dacă nu e cazul, care a fost politicianul sau omul de afaceri cu care ați colaborat cel mai bine în acest sens?
Probabil că e scris să nu mă îmbogățesc din caricatură, cea mai bine vândută „operă”de-a mea nu mi-a adus mai mult de echivalentul unui pachet de țigări timbrat. Cam puțin, dar aici e vorba mai mult de pasiune, nu neapărat de câți bani câștig.
Reușiți să faceți un trucaj reușit despre aproape orice eveniment cotidian… Cât timp vă ia să desenați o caricatură?
La ceea ce fac cel mai mult contează ideea. Odată venită, realizarea nu-mi ia mai mult de o jumătate de oră.
De câțiva ani, realizați caricaturi și cu personaje din Argeș… Care vi se pare cel mai haios personaj din politica și administrația argeșeană?
Din Argeș, cel mai nostim mi se pare Pendiuc. E o prăpastie între ceea ce spune și ceea ce face și, în plus, am aflat că e si ofticos. Să nu mori de râs?
