Ticăloșia nu are sex. Ea poate lua și înfățișarea de frizer calificat la locul de muncă a lui Dragnea, și pe cea de pulifrici a lui Șova, și pe cea de florăreasă a miruitoarei Jipa, dar și pe cea de poponar efeminat a lui Corlățean, un soi de bombonel cu moțul tapat, cu pretenții de băiat silitor, ajuns în anturajul nociv al derbedeului Viorel.
Acum aproape doi ani, într-un noiembrie dement, ca dintr-un film suprarealist, pomenitul Corlățean, după ce se școlise în ale daravelilor externe pe lângă Bombonel cel adevărat, a ajuns, așa cum s-a întâmplat cu toți tovarășii pontănacului Viorel, ditamai demnitarul, pe mâna căruia a căzut organizarea alegerilor de prezident, ceea ce părea să fie cireașa de pe tortul plin de frișcă al ca și alesului catindat cu meclă de Ginghis Han propus de nepoții și strănepoții nebunaticei Bunicuțe bolșevice.
Și cum deviza găștii roșii era ca-n vremea răzbelului „totul pentru front, totul pentru victorie”, cu toate că erau cu gâsca-n traistă, doar pliscul ieșindu-i afară, măcăind de zor, corlățenii ăștia, care n-au produs la viața lor nimic, fiind numai niște trântori trăitori pe spezele statului, au găsit cu cale să-și bată joc de fraierii de diasporani punându-le bețe-n roate și umilindu-i mai abitir ca pe vremea împușcatului, când o coadă la tacâmuri avea doar zece metri, și nu doi kilometri ca oricare dintre cozile de la secțiile de votare de la Madrid, Torino, Roma sau Paris.
Geaba au lătrat și nemții, și broscarii, și alții, oferindu-se să pună la dispoziția ministerului condus de Corlățean spații suplimentare, că fuduli de urechi cum sunt, auzindu-se doar pe ei, pesedeii s-au pișat pe ea de democrație și drepturi fundamentale ținându-i pe nemernicii fentoși ce-și rup spinările trudind prin străinătățuri cu dinții la gard, lăsându-i să leșine pe caldarâm de atâta așteptare neroadă.
Au reușit doar să și-i pună-n cap, rezultatul fiind, cu toate bunele lor intenții, unul nu foarte fericit: alegerea outsider-ului Klaus și a candidei sale soții cu sfârcurile la vedere. Că și din banii trimiși de ei în țară trăiau și furau (nu vă imaginați că n-o mai fac), nici nu mai conta pentru niște specimene cu obrazurile ca tovalul, năravul din fire n-având lecuire. Acum două zile, senatul lui Tăriceanu, campionul borfășăriilor ieftine, respingea, ca mai mereu, solicitarea tupeistă a penibililor procurori de-a-l lua la bani mărunți pe Corlățean cu privire la măgăriile de atunci, și cum nu li s-a părut destul, în aceeași marțe, la fel de neagră precum altele, a aprobat pensiile speciale ale aleșilor locali și a dat la gioale guvernului, nelăsându-l să emită ordonanțe atâta vreme cât ei vor fi în vacanță. Asta ca să pice ei în picioare la toamnă, turnând cisterne de lături în freza ciufulită a micuțului Cioloș, că n-a făcut și n-a dres, aburindu-i pe inocenții trântitori de ștampile. Nesimțirea acestor corlățeni e atotstăpânitoare, ne-au transformat într-un pașalâc colcăind de jeg, iar nouă a început să ne placă, gemetele de plăcere ale Alinuței, bunăoară, auzindu-se de la o poștă, până-n Madrid, Roma sau Paris.
