După lansarea de la Clubul Calderon din Bucureşti, ca urmare a invitaţiei Editurii Betta (director Nicolae Roşu), scriitorul argeşean Mihail Soare şi-a lansat ultimele două cărţi apărute până acum (dintr-o zestre de şase volume) în cadrul evenimentului cultural ocazionat de Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2015.
Astfel, joi 19 noiembrie, au fost prezentate producţiile editurii sus amintite la secţiunea poezie, cel mai apreciat volum fiind „Sfântul Cutare Poetul”, de Mihail Soare, considerat de unii comentatori drept „cea mai bună carte de poezie apărută pe piaţa literară din România în acest an”.
Despre cartea scriitorului argeşean au vorbit în termeni elogioşi scriitorii şi criticii literari Mihai Antonescu, Eliza Roha, Emil Lungeanu şi Lucian Gruia. Acesta din urmă, un reputat critic literar, a lansat la rându-i o carte de critică în care i-a dedicat un capitol lui Mihail Soare.
Eliza Roha spunea în cuvântul său : „Spirit rebel, polemist, pamfletar, ne oferă o poezie de un autentic spectacol lexical şi metaforic prin imagini cinematografice ale unor frânturi decupate din realităţi ce par doar personale şi vise alambicate, încifrate subtil, aşezate într-o panoramă a absurdului poetic, amintind de o compoziţie picturală suprarealistă, ca replică a absurdului realităţilor pe care le trăim, poetul aflându-se într-o continuă căutare a sinelui rătăcit într-o lume alienată, într-un haos generalizat unde nu poate găsi răspunsuri inteligibile la întrebări, dar născând avalanşe de întrebări, şi unde siguranţa găsirii binelui şi a unui echilibru interior multiplicator care să-i confere bucuria şi puterea de a trăi este o utopie.”
Emil Lungeanu consideră „Sfântul Cutare Poetul” „o excepţională realizare literară, o lucrare importantă, plină de substanţă, scrisă de un autor imposibil de încadrat în tipare stilistice.” Duminică, 22 noiembrie, în cadrul secţiunii de proză a fost prezentat volumul „Tălmăciri politicale”, de fapt o culegere de articole de opinie, apărute în mai multe publicaţii tipărite şi online, inclusiv pe site-ul nostru. Muzicianul şi actorul Mihai Mărgineanu spunea, referindu-se la volum : „Politicul este omul politruc în persoană. Punct! Polivalenţa scriitoricească a lui Mihail Soare îi permite acestuia să „gazetărească” original şi alambicat, dar cuceritor, tălmăcind politicul despre care vorbeam altcumva decât o face restul lumii, cu ironie fină, dar pişcătoare-n draci (pentru ăia care se prind), cu talent de scamator invidiat de ageamii, cu erudiţie de renascentist rătăcit în alt ev şi cu ochiul scrutător al analistului nepartizan.” Aşadar, se vorbeşte în termeni elogioşi şi despre cultura argeşeană în cercurile înalte ale breslei.


