Luni, 12 mai 2014 primarul orasului Mioveni, Ion Georgescu, a primit vizita unei delegaţii din Israel.Delegatia din Merchavim a fost condusa de primarul oraşului, Shay Hajaj, şi a fost formată din viceprimarul – Armi Faraj, directorul Departamentului Educaţie – Dalia Josef, consilier – Perez Shimon şi preşedintele Forumului Comercial din Negev – Josi Reich. Aflaţi pentru prima dată în orasul nostru, oaspeţii israelieni au vizitat sediul primăriei, Gradiniţa din zona P-uri, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni, Catedrala “SF.Petru şi Pavel” Mioveni, Bazinul de Înot, Staţia de Epurare a oraşului şi Automobile Dacia Renault. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii administraţiei de la Mioveni, precum și cu cei ai altor instituții din oraș, oaspeții și-au exprimat intenția, ca pe viitor, să dezvolte relații de colaborare și prietenie, bazate pe sprijin reciproc în soluționarea unor probleme de interes comun.
Mioveniul, demersuri de înfrăţire cu localitatea israeliană Merchavim
Niciun comentariu


