Deputatul PSD, Mircea Drăghici invită toţi consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică să voteze în prima şedinţă de CJ, organizarea unui referendum judeţean în privinţa reorganizării administrative propuse de PD-L.
Parlamentarul social-democrat a afirmat: „Trebuie să consultăm cetăţenii şi să aflăm dacă populaţia doreşte desfiinţarea judeţului Argeş! Planificarea unei reforme administrative trebuie să îndeplinească următoarele etape: un studiu de fezabilitate, referendum, modificarea unui număr considerabil de legi, implementarea cadrului legal cu organizaţiile administrative implicate!”
Mircea Drăghici a precizat că se poate organiza consultarea argeşenilor în acord cu Legea referendumului, care specifică: „Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie”. (Legea 3/2000 Art.13, alin. 3)