Maestrul folk-ului românesc, Mircea Vintilă, a susţinut un concert de expeţie, în Clubul Hush din Piteşti, unde a fost ascultat, aplaudat şi „acompaniat” de sute de oameni. Iremediabil îndrăgostit de muzică, Mircea Vintilă a cântat cu drag pentru piteşteni, în faţa cărora concertează periodic. Are amintiri frumoase de la Piteşti, trăite chiar din perioada anilor 1980. „Am amintiri foarte frumoase legate de acest oraş. Îmi amintesc de un festival absolut excepţional de folk, la care am luat parte cu muţi ani în urmă, prin anii 1982-1984 şi, de asemenea, după Revoluţie, de câteva concerte de la Sala Sporturilor”, spune Mircea Vintilă. Dacă nu ar fi ales muzica, Mircea Vintilă ne-a mărturisit că s-ar fi făcut… tenisman, înspirat fiind încă de copil de jocurile spectaculoase ale lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. „Am ales muzica pentru că sunt îndrăgostit de ea, dar dacă nu era muzica, a aş fi vrut să fiu tenisman. Am locuit în Cotroceni şi, copil fiind, îi vedeam mereu pe Ilie Năstase şi pe Ţiric în acele partide-spectacol. Mi-am dorit să fac tenis, dar mai mult decât să bat covoare nu am reuşit”, încheie domnul corifeu, aşa cum îi spun apropiaţii.
Mircea Vintilă: „Am vrut foarte mult să joc tenis, inspirat de meciurile lui Năstase şi Ţiriac”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
2 comentarii


