Atunci când o fundaţie şi un grup de bikeri dau mâna, ies lucruri frumoase. Deşi unii chiar au ridicat dintr-o sprânceană, iar alţii nu ar crede pană nu ar vedea, imaginile de acum două zile spun mai mult decat 1000 de cuvinte.
Fundaţia Lumină în Suflet şi Road Wolves Piteşti au bătut palma acum o lună pentru a organiza un eveniment caritabil. Astfel, a început o campanie activă pe siteurile de socializare, s-au dat telefoane, s-au organizat întâlniri periodice, iar rezultatul a fost pe măsură. Saci întregi de hăinuţe, încălţăminte şi jucării s-au strâns la sediul fundaţiei dar şi la o cafenea locală.
Feed back-ul a fost uimitor. O mulţime de oameni şi-au manifestat dorinţa de a ajuta într-un fel sau altul familiile cu mulţi copii şi fără prea multe posibilităţi. Vineri 26 aprilie, la prima ora, membrii fundaţiei şi bikerii locali s-au pornit la drum. A fost un alai de maşini şi motociclete care a întors capete, a scos lumea la poarta. Traseul a fost Săpata, Stolnici şi Ştefan cel Mare. Fiecare familie de pe lista asistentului social a primit câte un sac cu haine, încălţăminte, jucarii şi dulciuri. Când spui „fundaţie” te gândeşti la lucruri bune, când spui „motociclişti” te gândeşti la viteza şi geci de piele. Iată ce rezultă când cele doua se unesc: campania „O haină donată….de Paşte îmbrăcată” şi o prietenie frumoasa.