O parte din Uzina Dacia a intrat în vacanţă. Angajaţii mai multor departamente, 5000 la număr, au fost trimişi acasă cu două zile mai devreme decât fusese programat, adică încă de miercuri. Ceilalţi angajaţi ai dacia vor fi trimişi acasă pe 23 decembrie. Decizia luată de Grupul Renault are ca scop reducerea stocului de mașini și înregistrarea unui cash flow pozitiv. Noi trebuia să oprim lucrul peste două zile, dar pentru că s-a dorit de către Grupul Renault să nu avem stocuri, s-a oprit fabricarea de autoturisme pe roţi. Cei care lucrează la Uzina Mecanică şi la Logistică vor munci în continuare. În această perioadă fabricăm doar piese de schimb, astfel că Presajul, o parte din Caroserie și toată zona de Mecanică lucrează. Pe perioada sărbătorilor ne-am oprit zile din concediul aferent anului 2011. Politica concernului Renault este de a înregistra un cash flow pozitiv. Ultimele maşini pe care le-am fi produs acum nu am fi putut să le livrăm din cauza sărbătorilor. Ca să nu le înregistrăm pe stoc, s-a convenit să oprim producția lor.În perioada sărbătorilor va fi asigurată mentenanţa şi paza Uzinei”, a declarat liderul de sindicat de la Dacia, Nicolae Pavelescu.
Muncitorii Dacia, trimişi în vacanţă mai devreme din lipsă de comenzi
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Un comentariu



