Nici nu a început bine anul 2013 iar veștile proaste încep să curgă în sportul din județul nostru. Probleme financiare sunt peste tot dar pentru echipa de volei senioare acesta este finalul de drum. După 45 de ani de existență Argeș Volei pune lacătul pe porți. După ce în acest tur au jonglat între autoritățile locale din Mioveni și Pitești fetele se vad nevoite să își caute alte înțelegeri sau, chiar mai rău, să se lase de sport. Preşedintele interimar Florin Bebe Păun a anunțat deja Federația Română de resort despre retragerea echipei din campionat. Mâine ar fi trebuit să se dispute pe teren propriu partida restantă din runda a VII-a cu Tomis Contanța. Jocul de pe teren propriu nu va mai avea însă loc. “Deja i-an anunțat pe cei de la FRV că retrag echipa din campionat. Eu am făcut tot posibilul să redresez situaţia, m-am zbătut cât am putut, dar se pare că totul a fost în zadar. Îmi pare nespus de rău de aceste fete minunate, care au dat dovadă de caracter, au jucat… pe burta goală, încercând să nu se facă de râs. Au sperat până în ultima clipă că le voi suna şi le voi chema la antrenament. Pe de altă parte, eu personal nu pot înţelege de ce sunt atâţia profesori care îndrumă copiii către volei şi mă refer la antrenoarea Nicoleta Iatan. Pentru ce echipă de volei creşte şi formează tinere? Cei de la Mioveni s-au ținut de cuvânt și nu le-au lăsat pe fete fără bani de sărbători. Am avut discuții și cu primarul piteștean Tudor Pendiuc și ni s-a promis ca va fi adus un sponsor. Din păcate am așteptat în zadar. Părerea mea este că s-a ajuns aici datorită managementului defectuos care a existat până în acest sezon. Un singur om mi-a fost în permanență alături și îl pot recomanda oricui ca o valoare a voleiului argeșean: Sorin Ploscaru!”, a declarat Florin Bebe Păun.
A murit și voleiul argeșean
Niciun comentariu


