COMUNICAT

Vineri, 5 iulie 2019, la ora 10.30, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, a avut loc deschiderea CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE „TINERETUL ȘI MUZEELE”, EDIȚIA a XI-a.

Tematica din acest an a fost structurată:

1. Cultură și agrement pentru tineri în muzee – o invitație la reconciliere între generații; Patrimoniul și tinerii – programe muzeale interculturale; Cum poate școala să se implice în  educația culturală?

2. 80 de ani de la înființarea Muzeului Golești – pagini de istorie și etnografie românească;

3. Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural.

Lucrările s-au desfășurat pe trei secțiuni:

– Reuniunea UNESCO – Tineretul și Muzeele

– Sesiunea de Istorie –Etnografie 

– Sesiunea Restaurare-Conservare 

Conferința internațională „Tineretul si Muzeele” s-a desfășurat, încă de la prima ediție, în colaborare cu Comisia Naționala a României pentru UNESCO și sub patronajul Federației Române și Europene a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO.

Este ce-a de-a VIII-a ediție desfășurată la muzeu. Proiectul promovează schimbul de strategii și metode educaționale între instituțiile  și organizațiile participante, în scopul elaborării unor programe culturale și de agrement în vederea atragerii tinerei generații în muzee.

Muzeul de la Golești urmărește, prin moștenirea sa istorică și etnografică, includerea patrimoniului românesc într-un circuit european de conștientizare a valorilor naționale.

Consolidarea sentimentului apartenenței la spațiul european comun, precum și elaborarea de noi activități orientate către tineri, reprezintă obiectivul principal al acestui eveniment internațional.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here