În mijlocul unui dosar exploziv instrumentat de DIICOT, Viorel Pașca, omul din spatele azilelor neautorizate din Bihor, iese public și își susține nevinovăția. Recunoaște că a făcut „greșeli”, dar respinge ferm acuzațiile grave: trafic de persoane, grup infracțional organizat și deturnare de fonduri.
„Eu n-am avut banii de la bolnavi. Eu am avut banii din donații”, spune Pașca, într-o declarație care ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri.
Realitatea din teren este însă dură: peste 400 de persoane vulnerabile erau cazate în centre fără autorizație, iar doar aproximativ 100 dintre ele aveau venituri. Potrivit propriilor calcule invocate de Pașca, costurile lunare ar fi ajuns la circa 2.000 de lei per pacient — o sumă imposibil de acoperit din veniturile beneficiarilor.
Diferența? „Oameni simpli”, spune el. Donații constante, inclusiv de la propriul tată, care ar fi oferit lunar 10% dintr-o pensie minimă, timp de 20 de ani.
În paralel, Pașca respinge și alte acuzații: spune că nu a falsificat documente și că nu are cunoștință despre eventuale abuzuri în interiorul centrelor.
Ancheta DIICOT conturează însă un tablou mult mai grav: o rețea care ar fi funcționat din 2020, exploatând vulnerabilitatea unor oameni lipsiți de apărare, cu beneficii financiare provenite din donații, sponsorizări și veniturile acestora.
Într-un detaliu aparent menit să delimiteze influențe politice, Pașca afirmă că nu l-a întâlnit niciodată pe Ilie Bolojan și nu a avut vreo legătură cu acesta.
Între donații „din suflet” și acuzații de crimă organizată, cazul azilelor din Bihor devine un test major pentru justiție — și o radiografie incomodă a unui sistem în care vulnerabilii ajung, prea des, monedă de schimb.
