Consilierul local Narcis Sofianu (PNL), posibil candidat din partea formațiunii pentru fotoliul de primar al Piteștiului, și-a arătat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, indignarea cu privință la casele de pariuri și cazinouri care, pur și simplu, au invadat peste un sfert dintre spațiile comerciale ale orașului.
,,Mergem pe Exercițiu și o să vedeți că unul din 4 spații este ocupat cu așa ceva. Mai grav, multe săli de jocuri de noroc se află în zona unităților școlare (…), trebuie să facem ceva, să organizăm o consultare cu cetățenii, să facem chiar centre de consiliere pentru oamenii, în special cei tineri, dependenți de aceste jocuri, consider că s-a ajuns prea departe. O soluție ar fi crearea unor zone de distracție deschise 24/24, dar la marginea orașului, așa cum se întâmplă peste tot în țările civilizate” spune Sofianu.
Urmăriți, mai jos, întreaga declarație a politicianului: