Pe teritoriul județului Argeș își desfășoară activitatea unele dintre cele mai mari firme de transport din România și din centrul Europei. Camioane și dube cu număr de Argeș pot fi văzute pe șoselele din întreaga Europă, de la Gyor la Lisabona și de la Copenhaga la Istanbul.
Din păcate, mulți șoferi argeșeni nu sunt oameni de cea mai bună calitate, nu puține fiind plângerile unor colegi europeni și chiar români că aceștia, prin parcările destinate mijloacelor de transport sau chiar prin benzinării, sustrag combustibil din rezervoarele altor vehicule.
De data aceasta, este vorba de o firmă din Marea Britanie, care a prezentat pe un grup de profil de Facebook un caz în care ar fi incriminat șoferul unei dubițe. Argeșeanul i-ar fi golit rezervorul de motorină, evident, fără acceptul acestuia.

Șoferii argeșeni, spaima rezervoarelor de combustibil
Așa cum puteți vedea din comentariile de mai jos, șoferii argeșeni au ajuns nu numai spaima cărăușilor occidentali, ci și a compatrioților.




