În pragul campaniei electorale pentru președinția României, un candidat a avut cinismul să catalogheze drepturile persoanelor cu dizabilități drept simple „ajutoare sociale”. Această afirmație arată nu doar ignoranță profundă, ci și lipsă de empatie față de oamenii care au dreptul fundamental de a fi sprijiniți și protejați.
Ceea ce politicianul respectiv și mulți alții nu par să înțeleagă este că persoanele cu dizabilități nu primesc pomeni, ci drepturi recunoscute atât de legislația internă, cât și de tratatele internaționale semnate și asumate de România. Persoanele cu dizabilități au contribuit activ la economia acestei țări înainte de a dobândi dizabilitatea, iar cei care nu au putut contribui au avut neșansa să se nască sau să devină dizabili la o vârstă fragedă. Ei merită respect, demnitate și sprijin real, nu stigmatizare și indiferență.
România și-a asumat angajamente clare la nivel internațional pentru protecția persoanelor vulnerabile, inclusiv a celor cu dizabilități. Strategia națională pentru protecția persoanelor cu dizabilități există, dar numai pe hârtie. În realitate, indemnizațiile oferite sunt umilitoare și insuficiente chiar și pentru acoperirea celor mai elementare nevoi medicale, ceea ce reprezintă o formă mascată de condamnare la moarte.
Situația din București, unde există un stimulent suplimentar pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav, reprezintă doar o excepție fericită, nicidecum o regulă. În restul țării, dizabilii sunt abandonați de autorități, condamnați să trăiască în mizerie și suferință, mulți fiind nevoiți să renunțe la medicamente esențiale și la tratamente din cauza lipsei banilor.
Este revoltător că, într-o țară care pretinde că respectă drepturile omului, mii de persoane cu dizabilități sunt condamnate zilnic de nepăsarea politicienilor și autorităților la o moarte lentă și chinuitoare. Această situație nu mai poate continua, iar tăcerea și indiferența liderilor politici actuali sunt complicități directe la o crimă colectivă împotriva propriilor cetățeni vulnerabili.
A venit momentul ca societatea românească să tragă un semnal de alarmă puternic și clar. Politicienii care tratează cu dispreț și nepăsare persoanele vulnerabile nu au ce căuta în poziții de putere. Acești oameni au nevoie urgentă de politici coerente, resurse adecvate și, mai ales, de respect și empatie din partea celor care decid destinele țării.
Ignorarea acestei probleme nu mai poate fi tolerată. Drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt negociabile și nici nu reprezintă un act de caritate. Sunt un drept fundamental care trebuie respectat și protejat, iar cei care astăzi aleg să închidă ochii devin complici ai unei crime în desfășurare.
